Meniu de navigare

Juanito hot 97 pierdere în greutate

Brusc, mama a arătat cu degetul. Acolo-i locul unde s-a sfîrşit lumea.

Arta Duoscopica Interferente 160x235

Eu am urmărit direcţia arătătorului ei şi am văzut gara: o clădire de scînduri geluite, cu acoperişul de tablă cu două pante şi cu balcoane de jur împrejur, iar în faţă o piaţetă aridă în care nu puteau încăpea mai mult de două sute de oa­meni.

Acolo, după cum mi-a precizat mama în ziua aceea, armata omorîse în un număr niciodată stabilit de zilieri de pe plantaţiile bananiere. Eu cunoşteam episodul de parcă l-aş fi trăit, după ce-l auzisem povestit şi repetat de o mie de ori de către bunicul, de cînd reuşeam eu să-mi aduc aminte: militarul citind decretul prin care peonii în grevă au fost declaraţi o bandă de răufăcători; cele trei mii de bărbaţi, femei şi copii încremeniţi în bătaia soarelui ne­îndurător, după ce ofiţerul le-a dat un răgaz de cinci mi­nute pentru a evacua piaţa; ordinul de foc, ţăcănitul rafalelor scuipînd incandescent, mulţimea hăituită de panică în vre­me ce era decimată încetul cu încetul de foarfecele metodi­ce şi nesăţioase ale mitralierelor.

Trenul ajungea la Cienaga la nouă dimineaţa, lua pasa­gerii veniţi cu şalupele şi pe cei care coborau de la munte, şi-şi continua drumul după un sfert de ceas spre inima zonei bananiere.

juanito hot 97 pierdere în greutate

Am ajuns la gară împreună cu mama după ora opt, dar trenul avea întîrziere. Totuşi, am fost singurii pasageri. Ea şi-a dat seama de cum a intrat în vagonul gol şi a exclamat cu un umor plin de veselie: - Ce mai lux! Tot trenul pentru noi singuri! Erau cele de clasa a doua de altădată, dar fără scaune de răchită şi fără A trăi pentru a-f i povesti viaţa 25geamuri care să poată fi urcate sau coborîte la ferestre, doar cu bănci de lemn lustruite de fundurile uşoare şi calde ale celor sărmani.

In comparaţie cu ceea ce a fost odini­oară, nu doar vagonul acela, ci întregul tren părea propria fantomă, înainte avea trei clase.

La clasa a treia, unde călă­toreau cei mai săraci, erau chiar compartimentele de scînduri în care se transportau bananele sau vitele de sacrificat, pre­văzute pentru pasageri cu bănci longitudinale de lemn nelă­cuit. Clasa întîi, în care călătoreau oamenii cîrmuirii şi înalţii funcţionari ai companiei bananiere, era cu covoare pe cori­dor şi fotolii căptuşite cu pluş roşu care puteau fi poziţionate după dorinţă.

Cînd călătorea directorul companiei sau hum lia lui, sau invitaţi mai de soi, se ataşa la coada trenului un vagon de lux cu geamuri mate şi cornişe aurite, şi o ierasj descoperită cu măsuţe pentru a călători şi servi ceaiul. N-am cunoscut nici un muritor care să fi văzut pe dinăuntru acest vagon de vis. Totuşi, odinioară, cel mai memorabil lucru referitor la tren fusese punctualitatea.

  • Andra Alexandra B (andraalexandrab) - Profile | Pinterest
  • Ddp pierde in greutate
  • Monetizați pierderea în greutate
  • Liniile din jurul gurii după pierderea în greutate

Cea­surile de prin sate erau puse la ora exactă după fluieratul lui. In ziua aceea, dintr-o pricină oarecare, a plecat cu o jumătate de oră de întîrziere. Cînd s-a pus în mişcare, foarte încet şi cu un scîrţîit lugubru, mama şi-a făcut cruce, dar imediat juanito hot 97 pierdere în greutate revenit la realitate. Eram singurii pasageri, poate în tot trenul, şi pînă în momentul acela nimic nu-mi stîrnise cu adevărat interesul.

Trenul a stră­bătut cu un şuierat prelung smîrcurile mlaştinii şi a intrat cu toată viteza într-un trepidant culoar de stînci roşiatice, unde zgomotul asurzitor al vagoanelor ajunse de neîndurat.

Dar după vreo cincisprezece minute şi-a mai încetinit mersul, a intrat cu un pufăit tainic în penumbra răcoroasă a planta­ţiilor, timpul a devenit mai dens şi nu s-a mai simţit briza mării.

N-a fost nevoie să-mi întrerup lectura pentru a şti că intraserăm în împărăţia ermetică a zonei bananiere. Lumea s-a schimbat. De o parte şi de alta a căii ferate se întindeau drumurile simetrice şi nesfîrşite ale plantaţiilor, pe unde treceau căruţele cu boi încărcate cu ciorchini verzi.

Pe neaşteptate, pe intempestive locuri neplantate, se iveau cabane de cărămidă roşie, birouri cu plasă de sîrmă juanito hot 97 pierdere în greutate feres­tre şi ventilatoare cu palete spînzurînd din tavan, şi un spi­tal solitar pe un cîmp cu maci.

Fiecare rîu îşi avea satul şi podul său de fier, pe unde trecea trenul scoţînd şuierături, iar fetele care se scăldau în apele îngheţate săreau ca peştii la trecerea lui, tulburînd călătorii cu ţîţele lor zglobii. In localitatea Riofrio au urcat mai multe familii de in­dieni arabuaco împovăraţi cu raniţe pline pînă la refuz de avocado de munte, cele mai savuroase fructe din ţară.

Au străbătut vagonul ţopăind uşurel în ambele sensuri, cău-tînd unde să se aşeze, iar cînd trenul s-a pus iar în mişcare au rămas doar două femei albe cu un prunc nou-născut şi un preot tînăr.

Copilul nu încetă cu plînsul tot restul dru­mului. Preotul avea cizme şi cască de explorator, o sutană dintr-un material ieftin cu petice pătrate, ca o pînză de corabie, şi în timp ce copilul plîngea el vorbea parcă de la amvon.

Subiectul predicii lui era posibila întoarcere a companiei bananiere. De cînd aceasta plecase nu se vorbea 27de altceva în zonă şi punctele de vedere erau împărţite între cei care doreau şi cei care nu doreau să se întoarcă, iar toţi dădeau faptul acesta ca sigur. Preotul era împotrivă şi şi-a exprimat părerea invocînd o raţiune atît de perso­nală, că femeilor li s-a părut nesăbuită: - Compania lasă totul în ruină pe unde trece.

A fost singurul lucru original pe care l-a spus, dar n-a izbutit să-l şi explice, şi femeia cu copilul l-a zăpăcit pînă la urmă cu argumentul că Dumnezeu nu putea fi nuci de kola amar și pierdere în greutate acord cu el.

Nostalgia, ca întotdeauna, destrămase amintirile urîte şi le înnobilase pe cele frumoase. Nimeni nu scăpa de rava­giile sale.

juanito hot 97 pierdere în greutate

De la fereastra vagonului se vedeau bărbaţii stînd pe la porţile caselor şi era de-ajuns să le priveşti chipul ca să ştii ce anume aşteptau. Spălătoresele de pe malurile de salpetru priveau trenul trecînd cu aceeaşi speranţă. Orice străin de partea locului care sosea cu o servietă-diplomat li se părea că e omul de la United Fruit Company întorcîn-du-se spre a reînvia trecutul.

Nimeni nu ştia cine a rostit-o, nici cînd, nici de ce, dar nimeni n-avea nici o îndoială în privinţa aceasta. Mama credea că n-o mai impresionează nimic, căci după ce i-au murit părinţii rupsese orice legătură cu Ara-cataca.

Totuşi, visele o trădau. Cel puţin, atunci cînd avea vreunul care o interesa într-atît, încît să-l povestească la gustarea de dimineaţă, acela era veşnic legat de dorul ei de plantaţiile de bananieri.

A supravieţuit în perioadele cele mai grele fără să vîndă casa, cu iluzia că o să capete pe ea chiar şi de patru ori mai băutură ușoară pentru a pierde în greutate cînd o să revină compania.

In cele din urmă, o învinsese presiunea de neîndurat a realităţii. In vreme ce preotul vorbea, am trecut fără să ne oprim pe lîngă o piaţă în care se adunaseră o mulţime de oameni şi o fanfară cînta un marş vesel, în bătaia soarelui nimici­tor. Toate satele acelea mi s-au părut întotdeauna la fel.

Mai tîrziu, cînd am început să-l citesc pe Faulkner, şi satele din romanele lui îmi păreau aidoma alor noastre. Şi nu era surprinzător, fiindcă acestea fuseseră construite prin inspi­raţia mesianică a celor de la United Fruit Company şi în acelaşi stil de tabără vremelnică de popas. Eu mi le amin­team pe toate cu biserica în piaţă şi căsuţe de basm vopsite în culori simple.

David Villa

Mi-aminteam echipele de zilieri negri cîntînd pe înserat, şoproanele fermelor cum de a arde back back belly fat se adunau peonii să vadă trecînd trenurile de marfă, cărările unde în zori se iveau tăietorii de trestie de zahăr, decapitaţi pe la chefurile de sîmbătă noaptea.

Mi-aminteam aşezările par­ticulare ale yankeilor la Aracataca şi Sevilla, dincolo de calea ferată, împrejmuite cu garduri metalice ca nişte uriaşe coteţe de găini, electrificate, care în zilele răcoroase de vară apăreau în zori negre din pricina rîndunelelor carbonizate.

Mi-aminteam molcomele pajişti albastre cu păuni şi pre­peliţe, vilele cu acoperişuri roşii, ferestre cu plasă de sîrmă şi măsuţe rotunde cu scaune pliante pentru luat masa pe terasă, printre palmieri şi tufe prăfuite de trandafiri.

Une­ori, prin gardurile metalice se vedeau femei frumoase şi 29vlăguite, cu rochii de muselină şi pălării mari de voal, care-şi tăiau florile din grădini cu foarfece aurite. Acum, după douăzeci de ani, era şi mai greu, pentru că de la porticurile gărilor căzuseră plăcu­ţele cu numele idilice - Tucurinca, Guamachito, Neerlandia, Guacamayal - şi toate erau mai triste decît în amintire. Trenul s-a oprit la Sevilla cam pe la unsprezece şi jumătate dimineaţa, să-şi schimbe locomotiva şi să se aprovizioneze cu apa, timp de cincisprezece minute nesfîrşite.

Atunci a juanito hot 97 pierdere în greutate căldura. Cînd şi-a reluat mersul, noua locomotivă ne arunca la fiecare cotitură o pală de praf de cărbune ce intra pe fereastra fără geam, acoperindu-ne de o ninsoare neagră. Preotul şi femeile coborîseră în vreun sat fără ca noi să ne dăm seama şi asta mi-a întărit impresia că mama şi cu mine mergeam singuri într-un tren al nimănui. Aşe­zată în faţa mea, uitîndu-se pe fereastră, aţipise în vreo două sau trei rînduri, dar se învioră brusc şi rosti încă o dată întrebarea de temut: - Ce-i spun atunci tatălui tău?

Eu mă gîndeam că n-avea să se dea nicicînd bătută, căutînd o cale prin care să-mi înfrîngă hotărîrea. Cu puţin înainte sugerase cîteva formule de compromis pe care le-am înlăturat fără argumente, însă ştiam că retragerea ei n-avea să juanito hot 97 pierdere în greutate prea mult. Chiar şi aşa, această nouă tentativă m-a luat prin surprindere.

Pregătit pentru altă bătălie zadarnică, i-am răspuns cu mai mult calm decît în celelalte rînduri.

Vorbea fără să mă privească, prefăcîndu-se că dialogul nostru o interesează mai puţin juanito hot 97 pierdere în greutate viaţa care se perinda pe fereastră. Mă privi un moment drept în ochi şi mă întrebă, intrigată: - De ce crezi că ştiu? Trenul se opri într-o gară fără sat şi puţin mai tîrziu trecu prin dreptul singurei plantaţii de bananieri de pe drum, care avea scris numele pe portal: Macondo. Cuvîntul aces­ta îmi atrăsese atenţia din primele călătorii cu bunicul, dar numai cînd am ajuns om în toată firea am descoperit că îmi plăcea rezonanţa lui poetică.

Niciodată nu l-am auzit la nimeni şi nici măcar nu m-am întrebat ce înseamnă, îl folosisem deja în trei cărţi ca nume al unui sat imaginar, cînd.

Am descoperit în Encydopaedia Britannica, mai tîrziu, că în Tanganyika există seminţia nomadă Makondo şi m-am gîndit că obîrşia cuvîntului putea fi aceea. Dar n-am verificat-o niciodată şi nici n-am văzut cu ochii mei copacul, căci am întrebat de multe ori de el în zona plantaţiilor de bananieri şi nimeni n-a ştiut să-mi spună.

Poate că n-a existat niciodată. Trenul trecea la unsprezece pe lîngă plantaţia Macondo şi după zece minute se oprea la Aracataca. In ziua cînd m-am dus cu mama să vindem casa, a avut o întîrziere de o oră şi jumătate.

Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul şi o greaţă glacială îmi sfîşia măruntaiele. Am ieşit în mare gra­bă, împins de o groază asemănătoare celei care se simte la un cutremur, şi am găsit-o pe mama netulburată la locul ei, înşirînd cu voce tare locurile pe care le vedea perindîndu-se prin dreptul ferestrei, ca nişte crîmpeie instantanee ale vieţii ce s-a dus şi n-avea să se mai întoarcă în veci.

Trecu precum un abur casa învăţătorilor adventişti, cu grădina înflorită şi o tăbliţă în poartă: The sun shinesfor all. Trecu podul de ciment şi şanţul cu apele-i tulburi, de pe vremea cînd yankeii deviaseră cursul rîului ca să-l în­drepte spre plantaţii.

Băncile de-a lungul digului de pămînt, migdalii ofiliţi de soare, parcul micuţei şcoli montessoriene3 unde am învăţat să citesc. Pentru o clipă, imaginea întreagă a satului în duminica luminoasă de februarie scapără în fereastră. Juanito hot 97 pierdere în greutate mult s-a schimbat lumea de vreme ce nimeni nu mai vine acum să aştepte trenul! Una dintre figurile specifice este faptul că fiecare pereche ţine cîte o luminare în timp ce dansează. Primul lucru care m-a im­presionat a fost liniştea.

O linişte materială pe care aş fi putut-o identifica şi legat la ochi între oricîte alte linişti de pe lume. Reverberaţia căldurii era atît de intensă, că totul se zărea parcă printr-o sticlă vălurită. Cît vedeai cu ochii, nu exista nici o urmă de viaţă omenească şi nici altceva care să nu fie acoperit de o rouă uşoară de pulbere arzătoare.

Mama mai rămase cîteva minute la locul ei, uitîndu-se la satul mort, întins peste străzile pustii, şi, în sfîrşit, strigă îngrozită: - Doamne, Dumnezeule!

A fost tot ce a spus înainte de a coborî. Cîtă vreme trenul a stat acolo aveam senzaţia că nu eram singuri de tot. Dar cînd a pornit, cu un fluierat neaş­teptat şi sfîşietor, mama şi cu mine am rămas fără apărare în bătaia soarelui infernal şi ne-a copleşit toată tristeţea sa­tului.

Dar nu ne-am spus nimic.

juanito hot 97 pierdere în greutate

Vechea gară de lemn cu acoperişul de tablă, cu un balcon pe o latură, era ca o versi­une tropicală a celor pe care le ştiam din filmele cu cow-boy. Am străbătut gara pustie ale cărei dale începeau să se crape sub presiunea ierbii şi ne-am adîncit în marasmul siestei, căutînd neîncetat umbra migdalilor. Eu detestam de mic acele sieste inerte, pentru că noi, copiii, nu ştiam ce să facem.

Prăvăliile, insti­tuţiile publice, şcolile se închideau de la douăsprezece şi nu se mai deschideau decît cu puţin înainte de trei. Interiorul caselor rămînea plutind într-un limb de toropeală, în unele nu se putea rezista, aşa încît oamenii atîrnau hamacurile în curte sau rezemau scaunele la umbra migdalilor şi dor­meau şezînd în plină stradă.

juanito hot 97 pierdere în greutate

Rămîneau deschise doar hotelul din faţa gării, cu restaurantul şi salonul de biliard, şi oficiul telegrafic din spatele bisericii. Totul era aidoma 33amintirilor, dar mai redus şi mai sărman, şi răvăşit de un vînt nimicitor de fatalitate: aceleaşi case dărăpănate, cu acoperişurile de tablă găurite de rugină, digul de pămînt cu molozul de la băncile de granit şi migdalii trişti, şi totul transfigurat de colbul acela invizibil şi fierbinte ce înşela privirea şi calcina pielea.

Paradisul particular al companiei plantaţiilor de bananieri, dincolo de calea ferată, acum fără împrejmuirea de sîrmă electrificată, era un hăţiş întins fără palmieri, cu casele năruite juanito hot 97 pierdere în greutate maci şi ruinele spitalului ars.

Nu exista poartă, crăpătură de zid, chip uman care să nu stîrnească în sinea mea o rezonanţă cea mai bună aplicație de ardere a grăsimilor ios. Mama păşea foarte dreaptă, cu pasu-i uşor, aproape fără să năduşească în rochia cernită, într-o tăcere desăvîrşită, dar paloarea mortală şi profilul subţiat trădau ceea ce se petrecea în sufletul ei.

juanito hot 97 pierdere în greutate

La capătul digului am văzut cea din­ţii fiinţă omenească: o femeie măruntă, cu înfăţişare sărăcă­cioasă, care se ivi de după colţul străzii Jacobo Beracaza şi trecu prin dreptul nostru cu o cratiţă de tablă al cărei capac pus alandala îi marca ritmul paşilor. Mama îmi şopti, fără s-o privească: - E Vita. Eu o recunoscusem. Muncise din copilărie în bucătăria bunicilor mei şi, oricît ne-am fi schimbat, ne-ar fi recunos­cut, dacă ar fi binevoit să ne privească.

Dar n-o făcu: trecu dusă pe altă lume. Şi astăzi mă mai întreb dacă Vita nu murise cu mult înainte de ziua aceea.

  1. David Villa - Wikipedia
  2. Dedic această carte tuturor celor care m-au sprijinit în realizarea acestui proiect, în mod special artiştilor ce fac obiectul prezentei cărţi: Octavio Ocampo, Oleg Şupliak, David G.
  3. Nici nu-mi amintesc vreun antrenament de la care să fi lipsit tata.
  4. Revista publică materiale în limbile română, franceză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, rusă şi ucraineană.
  5. Calaméo - Arta Duoscopica Interferente x
  6. Парк исчез.
  7. Pierdeți creșterea în greutate

Cînd am dat colţul, praful îmi ardea picioarele prin împletitura sandalelor. Senzaţia de paragină mi se păru de neîndurat. M-am văzut atunci pe mine însumi şi arn văzut-o pe mama, aşa cum le-am văzut, copil fiind, pe mama şi pe sora hoţului împuşcat de Măria Consuegra cu o săptămînă în urmă, pe cînd încerca să-i forţeze poarta casei.

Se sculă fără să aprindă lumina, căută pe dibuite în dulap un pistol arhaic cu care nu mai trăsese nimeni de la războiul de O Mie de Zile şi desco­peri în beznă nu doar locul unde se afla poarta, ci şi înălţi­mea exactă a broaştei. Atunci apucă arma cu amîndouă mîmile, închise ochii şi apăsă pe trăgaci.

Nu mai trăsese nicio­dată înainte, dar glonţul nimeri prin poartă exact la ţintă. A fost cel dintîi mort pe care l-am văzut.